Pentru a te înscrie este necesar să completezi acest formular de înregistrare până pe 30 aprilie. Vom analiza aplicația ta, iar în cazul în care magazinul tău va fi selectat, vei primi un e-mail de confirmare a participării la programul de traininguri.
Programul Retail Growth Academy se adresează magazinelor online din România care au potențial de creștere și maturizare digitală, precum și planuri de dezvoltare accelerată pentru 2021.
Programul va avea o componentă practică accentuată, de aceea recomandarea noastră este ca la fiecare dintre sesiuni să participe specialiștii din echipa de marketing responsabili de fiecare dintre topicurile abordate în agendă. Astfel, afacerea ta ve beneficia de rezultate optime de pe urma participării la acest program.
Poți aplica pentru Retail Growth Academy în perioada 8-30 aprilie 2021. Pentru înregistrare este necesar să completezi acest formular.
Participarea la Retail Growth Academy 2021 este gratuită pentru toate magazinele online selectate (100 de locuri disponibile în total).
Programul se va desfășura în perioada 20 mai - 23 iunie 2021 și va fi structurat în 6 sesiuni cu o durată de câte 1h30.
Fiecare sesiune de training se va concentra pe unul dintre topicurile de mai jos. Agenda detaliată a programului este disponibilă aici.
- publicitatea digitală
- experiența consumatorului
- UX & mobile
- strategie de digital marketing
- Google Analytics
- instrumente și resurse gratuite pentru accelerarea afacerii tale în online
Toate cele 6 sesiuni de training se vor desfășura exclusiv online, prin intermediul platformei Google Meet. Sesiunile vor fi live, astfel încât participanții să poată adresa întrebări în timp real.