Înscrie-te la un training de performance marketing intensiv

Învață cum să folosești și să implementezi soluțiile de publicitate Google.

Google lansează Performance Marketing Masterclass, un program de training în performance marketing nișat, concentrat pe produsele Google Ads Search, Google Ads Display, Google Ads Video și Shopping Ads

Trainingul se adresează persoanelor care cunosc bazele marketingului online și vor să învețe să folosească soluțiile de publicitate Google. Participarea la sesiuni este gratuită, iar acestea se vor desfășura online, între 27 aprilie și 22 mai 2020.  

La finalul acestui training participanții vor putea da examen pentru patru certificări Google Ads în Skillshop

Numărul de locuri este limitat și te poți înscrie până pe 12 aprilie 2020, cu condiția să ai deja certificarea Bazele marketingului digital din Google Atelierul Digital.

Află mai multe despre agenda cursurilor aici

Pentru informații detaliate, poți consulta și secțiunea de Întrebări frecvente

logo

De ce să participi la Performance Marketing Masterclass?

Prin participarea la acest training intensiv vei avea ocazia să:

  • Interacționezi live cu unii dintre cei mai buni specialiști din agențiile Google Partners și să le adresezi întrebări.
  • Primești informații adaptate nivelului tău de cunoștințe menționat în formularul de înregistrare. Chiar dacă încă nu cunoști produsele Google Ads, după primele două săptămâni de training vei avea bazele necesare pentru a studia alături de grupa de intermediari. 
  • Să parcurgi alături de traineri conținutul necesar pentru examenele de certificare din platforma Skillshop. 

 

Detalii despre desfășurarea trainingurilor

Trainingurile vor fi susținute de unii dintre cei mai buni specialiști din agențiile Google Partners și se vor desfășura online, pe Google Hangouts. 

Deoarece ne dorim să venim în întâmpinarea cât mai multor persoane interesate să studieze despre soluțiile de publicitate Google, Performance Marketing Masterclass se va desfășura în două module.

Modulul pentru începători (6 ore) - Sesiunile se vor desfășura în primele două săptămâni din program.

Modulul pentru intermediari (6 ore) - Sesiunile se vor desfășura în ultimele două săptămâni din program, după încheierea modulului dedicat începătorilor. 

Astfel, la finalul trainingului toți cei înscriși vor avea cunoștințele necesare pentru a susține examenele de certificare pentru Search Ads, Display Ads, Video Ads și Shopping Ads. 

Te rugăm ca în formularul de înregistrare disponibil aici să specifici dacă deții deja anumite cunostințe de performance marketing, respectiv dacă cunoști și aplici deja informațiile de bază legate de produsele Google Ads. 

După analiza aplicațiilor, în cazul în care vei fi selectat(ă) vei primi pe e-mail mai multe informații legate de orarul cursurilor în funcție de grupa de studiu din care vei face parte. 

Ce cursuri sunt disponibile?

Toți cursanții din programul Performance Marketing Masterclass vor putea participa la toate sesiunile focusate pe produsele Google Ads: 

  • Google Search Ads
  • Google Display Ads
  • Google Video Ads
  • Google Shopping Ads

Conținutul acestora va fi adaptat în funcție de grupa din care vei face parte. Participanții din grupa de începători vor primi toate informațiile necesare în primele două săptămâni de training pentru a participa în următoarele două săptămâni la sesiunile dedicate grupei intermediare.

Poți consulta curricula detaliată a cursurilor aici